în cer
avioane păsări şi mingi

dumnezeu se ascunde printre ele
ca un copil autist ce ar putea salva lumea dar
destul de inteligent
să nu

Advertisements

stă de poveşti cu femeia de la chioşcul de pâine
în fiecare dimineaţă la zece
nu ştiu cum o cheamă şi chiar mă-ntrebam
dacă i-ar folosi la ceva să ştie
câţi covrigi nevânduţi câte brioşe şi câte plăcinte cu brânză dulce
îi umplu cămara de tabloid
urban

are părul alb
miroase a carpaţi fără filtru deşi
nu am văzut-o niciodată fumând
cineva o aşteaptă zilnic în bucătăria de bloc
vechi
seara târziu când se închid toate chioşcurile
de toate felurile
cu paharul de ţuică în faţă şi-n dosul ochilor cu amintirea
pielii ei fără creţuri din vremea când el
mai vedea şi ea nu dădea rest

ea mă ştie mai bine
trec zilnic la zece prin spate
le ei dolofan şi mă uit la covrigi cu
un gest de renunţ
odată mi-a spus pe nume strada
se umpluse de aburi şi fum
era într-o duminică
mare

în tomberon o colivie o tăviţă nişte
farfurii mânjite cu lapte
şi-un preş
toate şterse de timp
papagalul a trăit cinci ani mâţa cinci
spre zece erau
cei mai buni prieteni când s-au luat de aripă şi gheară şi s-au dus
dincolo de curcubeu fără frică şi fără
stăpân

din tren
stăpânul caută pe cer nori în formă de
inimă
iubirea aproapelui care-i va supra
vieţui

dincolo de ultima staţie

sărumâna o zi bună mai am nevoie de un leu ca să îmi cumpăr pâine
pe stradă sute de lei bătuţi cu chipuri de oameni
dimineaţa e rea pentru toţi
pâinea îngraşă
mâinile-s pumni

Chiva se îndreaptă spre ghenă

povestea ei nu o ştie nimeni dar s-ar putea citi
în creţii feţei ai rochiei şi în desaga
plină ochi de lucruri la care alţii i-au închis
pe ai lor
în ziua când le-a slăbit puterea şi au căzut din podul
palmei

Chiva le strânge la piept sunt ale ei
şi ea a lor
un lucru mai mare care vorbeşte
singur
pentru toate

ziua întoarce un ochi înspre Chiva

spre seară
oraşul miroase a moarte îndulcită cu miere
pe la tarabele de colaci în covrigării
se întind mâini se dă bineţe

pe malul râului Chiva cântăreşte soarele
un galben mare o mămăligă
ajunge pare-se pentru toţi
dar numai de mâine

noaptea leii dorm

mai nou fiecare răspuns e un vid
viaţa încape în
spaţiul dintre folie şi felie
şi miroase a carne congelată tardiv
a promiscuităţi literale
a familiaritate morbidă
a coaste
neapărat cu serife altfel nimic nu stă atârnat la uscat
nici măcar umbra unei idei
paloarea unui vis
versul neştiut al unui cântec
să bem
sfatul medicului e veşnic acelaşi
iar medicul
mort
desigur
de supradoză

între noi nicio întrebare

ce să faci cu ploaia asta de petale

pământul aşteaptă ceva
cu fălci încleştate pumnii strânşi şi sperietorile pline
un ferment în ochiul copilului un strigăt în talpa femeii
niciun şarpe şi totuşi o urmă de gheară
târziu când coboară mieii rămaşi

dincolo de perdele un pian mut
dincolo de nume un gol

bruma întoarsă cu faţa la zid are grijă de toate

%d bloggers like this: